FERICIREA (CUM PUTEM ADUCE FERICIRE VIEȚII ÎN CAZUL PERSOANELOR CU HANDICAP?)

Autori: Loredana Catâu, Geanina Crusninschi, Geanina Desdemona Păduraru

Cuvinte cheie: handicap, zâmbet, acceptare.

Introducere

Practica efectuată la un centru de reabilitare neuromotorie a fost motivul principal pentru care am ales această temă, întrucât autorii şi-au pus nu o dată întrebarea: ,,Cum pot aduce fericire vieţii unor persoane cu handicap?”. Uneori vedem în jurul nostru copii sau oameni care au plecat în viață cu o dizabilitate sau handicap fizic și atunci apare în mintea noastră: ,,săracul”, ,,ce bucurie poate avea?”. Puțini dintre noi știu că, luptând pentru fiecare lucru, trăind experienţe dure, aceștia se călesc și, dacă au destulă putere interioară, pot deveni persoane extraordinare.

O temă atât de veche, dar mereu actuală în viața de zi cu zi, „fericirea” este de o importanță majoră nu doar în cazul acestor persoane, ci și în viața noastră, a tuturor, care, deși nu avem o dizabilitate fizică, simțim deseori lupta, trăim experiențe dure și nu întotdeauna avem puterea interioară de a trece mai departe pentru a descoperi cât de extraordinari suntem. A aduce ,,fericire” vieții exprimă sensul, rostul și cauza pentru care am fost creați.

Persoanelor cu dizabilități ar fi bine să li se acorde șanse egale la fericire, deoarece fericirea, bucuria și starea de bine sunt lucruri esențiale pentru o viață normală, iar când suntem fericiți avem mai multă încredere în noi înșine, crescându-ne respectul față de sine.

Descriere

De fapt,ce este fericirea? Starea de mulțumire deplină, întâmplare fericită, șansă, nu-ți lipsește nimic, ai sufletul și corpul sănătos. Observăm din definiția fericirii cuvinte precum: șansă, corp sănătos, cu impact atât de mare pentru un om cu handicap

Este demonstrat științific că, atunci când suntem într-o stare bună de dispoziție, de fericire, gândim și acționăm în mod benefic asupra sănătății noastre, acțiunile proprii fiind efecte ale modului nostru de gândire. Deoarece fericirea vine din interior, din același interior de unde provin și gândurile, există rezultate uimitoare în obținerea stării de sănătate fizică și psihică.

Pentru a aduce fericirea în viața acestor persoane, e nevoie de îndeplinirea a trei obiective: Aprobare; Acceptare; Apreciere.

Unii se vor întreba de ce aceste nevoi de dependență? Alţii vor înțelege deoarece de multe ori, au avut ei înșiși nevoie de cei trei.

Aprobarea: foarte puțini dintre noi am crescut sau creștem cu încurajări. Majoritatea am fost familiarizați cu replici precum: ,,nu ai voie să faci cutare și cutare lucru!”. Astfel, am fost încurajați sau încurajăm mediocricitatea. Acești oameni au fost stimulați în simptomul victimei de mici, imprimându-se acest rol în gândirea lor (de către părinți, prieteni, apropiați, societate). Pentru marea majoritate este unicul mod în care pot vedea viața, împletindu-se cu eterna nedreptate și negativitate a emoțiilor.

Victima va fi atât de obișnuită să i se întâmple doar lucruri negative încât i se pare ireal să i se întâmple și lucruri pozitive. Ei au nevoie de aprobare, de încurajarea că se pot descurca.

,,Oamenii te ascultă pentru că le spui ce știu deja, dar te vor urma atunci când le vei arăta ce nu știu încă”. Atunci când interesul este comun și cuvintele sunt oglindite în relația cu interlocutorul avem creată acea armonie cu persoana din fața noastră.

Un mare maestru al folosirii limbajului, Erickson Milton, unul dintre părinții psihoterapiei moderne a pus accent pe modificarea centrului de interes al persoanelor, exploatând subiectul aprecierii și ghidându-le să lucreze cu persoana lor pentru a deveni mai buni.

Acceptarea: așa cum spunea Paul Ferrini în cartea sa ,,Liniștea inimii”, este cel mai important ca noi să descoperim un mod de a accesa această stare, acceptarea: ,,Acum ești în liniștea din care vin toate sunetele. Ca o barcă pe ocean simți valurile care unduiesc dedesubtul tău. Iar tu te miști împreună cu valurile, dar știi că nu ești valurile. Gândurile vin și pleacă, dar știi că nu ești gândurile tale. Unele gânduri te împing mai departe decât altele, totuși te poți întoarce către centru. Asemenea unui val mai mare, un anumit gând poate fi încărcat de emoție, dar dacă rămâi acolo unde ești, emoția va scade.” [1]

Uneori această acceptare trebuie să vină din partea tuturor. Este necesar să ne deschidem în acceptare ușa interioară, prin care lumina să invadeze întunericul acestor ființe rănite și îndurerate, care au uitat sau nu mai sunt conștiente de fericire. Acestea și-au pierdut puterea interioară deoarece trupul lor este, în mod constant, în luptă sau agitație.

Acceptând modul în care se simte celălalt îi putem valida sentimentele și-i putem încuraja să găsească, în propria inimă, calea spre fericire. Chiar dacă observi la celălalt cum creează proiecții nu încerca să-l îndrepți, deoarece aceasta ar însemna să ne alăturăm lui în minciună. Rămâneți conștienți de cine este celălalt cu adevărat, astfel îl puteți aduce cu blândețe și fără multe vorbe înapoi către el însuși.

Aprecierea: știați că, chiar și atunci când mimezi un zâmbet te poți simți câtuși de puțin fericit? Zâmbetul este instrumentul cu care poți transmite oricui senzația de aprobare, acceptare și apreciere (cei trei A), care este de neprețuit pentru un copil, cât și pentru un adult. El plantează, împreună cu intenția, lucruri care le vor fi de folos, involuntar, pe tot parcursul vieții. Aprecierea transformă întotdeauna munca în plăcere și atunci când muncești cu drag transformi fericirea în obicei. De aceea cred că aprecierea joacă cel mai mare rol în viața oricui și poate diminua efectele emoționale ale negativismului, îndreptându-ne pașii către vise.

Rezultate: s-au scris multe cărți, articole despre fericire dar eu am propus doar trei exerciții simple, cei trei A:

  • Aprobarea prin armonizare;

  • Acceptarea prin validarea sentimentelor;

  • Aprecierea prin zâmbet.                                  

Cuvintele creează realitatea, ele au putere, vorbește-le doar pentru a crea bucurie!

Concluzii: dificultăți în cele trei exerciții discutate anterior:

Când viața nu corespunde aşteptărilor noastre intrăm în cercul vicios al regretelor:

  • Negarea: ,,Eu nu fac, spun, sunt așa!”.

  • Confuzia: ,,Cum am putut face, spune, fi așa?”

  • Auto-pedepsirea: „Nu sunt bun de nimic, nu pot face nimic bun, spun doar prostii!”.

  • Perseverența menținerii cercului vicios: Cu cât ne concentrăm mai mult vom repeta  permanent primele faze.

Bibliografie:

[1] Ferrini, Paul (2001) - „Liniștea inimii”, Editura For You

Andy Szekeli - ,,Comunică, Influențează, Convinge!” Editura AS Publishing

Dicționarul explicativ al limbii române (1975), Academia Română, Institutul de Lingvistică ,,Iorgu Iordan”, Editura Academiei Române, http://iesidinceata.ro/cel-mai-mare-regret-al-vietii

Comments are closed.