TOXOCAROZA – CAUZĂ DE HIPEREOZINOFILIE LA COPIL – PREZENTARE DE CAZ

Autori: Lenuța Albu, Ramona Cobuz,  Duta,  Raluca Trufanciuc,  Denisa Tenovici

Intoducere: toxocaroza (Larva Migrans Visceralis) este o boală produsă de prezenţa în diverse organe a formelor larvare a unor paraziţi naturali proveniţi în special de la animalele domestice: Toxacara canis (de la câine), Toxacara cati (de la pisică).

Boala a fost descrisa pentru prima dată de Beaver în 1952. Toxacaroza este frecvent întâlnită la copiii mici, între 2 şi 5 ani, nefiind excluse nici celelalte grupe de vârste sau adulţii; apare în special la persoane provenite din mediul rural, la persoane care vin în contact cu animalele sau care prezintă geofagie.

Paraziţii adulţi ai Toxocara trăiesc în intestinal subţire ai câinilor şi pisicilor şi îşi elimină ouăle în mediul extern odată cu fecalele animalelor. Ouăle eliminate devin ambrionare şi infestante  în condiţii favorabile de mediu (umiditate minim 85 % şi temperatură între 15 % şi 30 % C); pot fi ingerate în special de copiii care se joacă pe suprafaţa solului.

Ajunse in organismul uman, larvele părăsesc ouăle, străbat pereţii tubului digestive şi se opresc în ficat sau alte organe (plămân, creier, glob ocular).

Manifestări clinice: simptomatologia toxocararozei este specifică unei boli grave, iniţial greu de diagnosticat., de la forme asimptomatice (cele mai frecvente), la forme severe (în special la copii):

  • manifestări generale: febră, anorexie, astenie, scădere ponderală;

  • manifestări digestive: greţuri, vărsături, hepatomegalie, splenomegalie;

  • manifestări pulmonare: tuse, wheezing;

  • erupţii cutanate, alergice;

  • simptome oculare: scăderea acuităţii vizuale, strabism, endoftalmie;

  • manifestări din partea SNC: convulsii, pareze.

Epidemiologie:

În România nu există date statistice privind infestarea cu larve de toxocara, acestea fiind raportate sporadic.

În lume, există studii care arată că sunt infestaţi 15,2% din crescătorii de câini din Marea Britanie, 2,8% din populaţia SUA şi Marea Britanie, 86% din copii din Santa Lucia (Caraibe).

Având în vedere potenţialul sever al afecţiunii şi dificultatea stabilirii diagnosticului, este necesară respectarea măsurilor de profilaxie:

  • scăderea prevalenţei infecţiei la câini , prin tratarea lor periodică;

  • împiedicarea contaminării mediului înconjurător cu ouă de Toxocara canis (excluderea câinilor din locurile de joacă ale copiilor);

  • îmbunătăţirea igienei şi educaţiei sanitare, supravegherea copiilor pentru a nu introduce în gură pământ şi a nu se juca cu căţeii mici (sub 6 luni).

Investigaţii

  • teste biologice;

  • teste imunologice specifice pentru diagnostic: determinarea anticorpilor specifici IgG prin tehnica ELISA, Ouchterlonz, testul imunoprecipitării (test de înaltă specificitate pentru diagnosticul toxocarozei);

  • metode imagistice pentru decelarea infiltratelor tisulare;

  • biopsia, în special cea hepatică, evidenţiază larvele sau debriurile larvare-este test de certitudine.

Tratament: se folosesc medicamente antihelmintice: Albendazolul, Thiabendazolul, Mebendayolul, Dietilcarbamayina.

La bolnavii cu manifestări alergenice şi în formele grave, se recomandă corticosteroizii.

Prezentarea cazului

Copilul A.B. , sex bărbătesc , în vârstă de 2 ani şi 6 luni, se internează în luna ianuarie 2005 pentru precizarea etiologiei unei hipereozinofilii.

Istoricul bolii: cu 2 luni înaintea internării, copilul a efectuat o hemogramă în ambulatoriu în vederea  efectuării adenoidectomiei, moment în care s-a constatat prezenţa hipereozinofiliei sanguine (43 %) şi a leucocitozei (14500/mm3). Ulterior, tot în ambulatoriu a repetat de mai multe ori hemograma la diferite laboratoare şi de fiecare dată s-a constatat leucocitoză şi hipereozinofilie sanguină.

Antecedente heredo-colaterale: genitori tineri, sănătoşi; 1 soră de 10 ani sănătoasă.

Antecedente personale fiziologice: al II-lea copil născut la termen, in maternitate, prin operaţie cezariană, alimentat natural 4 luni, diversificat la 4 luni, înţărcat la 9 luni, în prezent alimentat de la masa adultului, dezvoltare fizică şi psihomotorie normala pe etape de vârstă.

Antecedente personale patologice: repetate infecţii de căi respiratorii superioare, tratate ambulatoriu.

Condiţii de viaţă: locuinţă în mediu rural, în curte copilul se joacă cu câinii.

Examenul Obiectiv : evidenţiază un copil de 2 ani şi 6 luni, cu G =13,5 Kg, T=100 cm, cu stare generala bună, apetit capricios, tegumente moderat palide, obstrucţie nazală, respiraţie orală, pulmonar stetacustic normal, AV = 112 b/min, zgomote cardiace bine bătute, ritmice, abdomen suplu, nedureros, ficat palpabil la 2,5 cm sub rebordul costal, splina nepalpabilă.

Investigaţii:

  • hemograma reparată evidenţiază constant leucocitoză şi hipereozinfilie sanguină;

  • examene coproparazitare repetate negative;

  • exudat faringian, nazal negative;

  • radiografie pulmonară - fără modificări;

  • ECHO abdominal-ficat diam AP lob stâng 3,2 cm , lob drept prerenal 9 cm, contur regulat, structură omogenă;

  • splină ax lung 7,6 cm, structură omogenă;

  • examenul oftalmologic releva relaţii normale.

Din datele anamnestice, ale examenului obiectiv şi ale investigaţiilor paraclinice am reţinut următoarele: leucocitoză cu hipereozinofilie sanguină la un copil antepreşcolar, cu stare general bună, cu hepatomegalie uşoară, provenit din mediul rural care a venit în contact cu câinii.

Pentru precizarea diagnosticului clinic si diferential am avut în vedere cauzele de hipereozinofilie sanguină:

Cauze neparazitare:

  • Leucemia cu eozinofilie - pe care am infirmat-o datorită absenţei sindromului infiltrativ adenohepatosplenomegalic, absenţei blaştilor în sângele periferic, seria eritrocitară şi trombocitară normale.

  • Boala Hodgkin - exclusă datorită absenţei adenopatiilor tumorale, examene imagistice fără modificări.

Cauze parazitare:

  • Trichineloza-exclusă prin absenţa febrei, edemelor faciale, mialgiilor, manifestărilor digestive

  • Sindromul Loffler ascaridian-absenţa manifestărilor pulmonare, examen radiologic pulmonar normal

  • Chistul hidatic fisurat\rupt, ECHO abdominal, examen radiologic pulmonar normale,

  • Toxocaroza-posibil având în vedere persistenţa hiperleucocitozei şi hipereozinofiliei, provenienţa din mediul rural, contactul cu câinii.

Examenele coproparazitoze repetate negative au exclus ascaridoza, parazitoză cu ciclul tisular, mai frecvent întâlnită la copii şi mai uşor de diagnosticat.

Vârsta mică, provenienţa copilului din mediul rural, contactul cu animalele domestice şi examenul clinic normal ne-au orientat către o cauză parazitară a eozinofiliei sanguine

Pentru depistarea altor cauze parazitare s-a efectuat testul ELSA pentru depistarea anticorpilor antitoxocara cani care a arătat prezenţa anticorpilor IgG antitoxocara cani cu valori intens pozitive(6,16 normal sub 0,43) si testul ELISA pentru Trichinela Spiralis care a fost negativ.

S-a precizat deci diagnosticul de Toxocaroză cani, formă asimptomatică. A primit tratament periodic cu Albendazol timp de 1 an.

La 2 ani de la diagnostic eozinofilia s-a normalizat şi titrul anticorpilor antitoxocara cani a scăzut.

Concluzii:

În toxocaroză, euzinofilia sanguină respectă ,,legile eozinofiliei parazitare,, ale lui Bonin, Moretti şi Bertrand, conform cărora, metazoarele parazite nu determină eozinofilie sanguină decât dacă ciclul evolutiv la om comportă o fază tisulară, maximul eozinofiliei sanguine situându-se în momentul acestei faze.

Eozinofilia sanguină apare în faza de migrare viscerală a larvelor de Toxocara, datorită acţiunii IL-5, secretată de limfocitele Th2 stimulate de antigenele parazitare.

În toxocaroză, eozinofilia se instalează brusc şi se poate menţine în platou la un nivel dintre cele mai ridicate , 80%-90%, timp îndelungat, cel mai adesea 1-2 ani, cu tendinţă apoi de stabilizare la valori moderat crescute (8-10%). Persistenţa hipereozinofiliei sanguine este în raport cu durata supravieţuirii larvelor închistate.

Eozinofilia sanguină este considerată în toxocaroză ca fiind semnul cel mai important al bolii.

Eozinofilia medulară este de asemenea marcată, evidenţiindu-se numeroase elemente tinere (promielocit, mielocit nesegmentat, eozinofilie).

Examenele coproparazitare sunt negative deoarece specia umană nu produce şi nici nu excretă ouă ale parazitului şi de aceea această formă nu se regăseşte ca şi criteriu de diagnostic în toxocaroza umană.

Comments are closed.